350 de familii vulnerabile primesc kituri pentru deszăpezirea gospodăriilor

Distribuție kituri pentru deszapezire 6

Ninsorile abundente din ultimele zile au afectat sute de familii din sud-estul țării. Habitat for Humanity România și Kaufland România, cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, acționează pentru a ajuta 350 de familii din județul Brăila, unul dintre cele mai afectate, cu kituri pentru deszăpezirea gospodăriilor și cu alimente de strictă necesitate.

350 de familii din comuna Movila Miresii din județul Brăila primesc roabe și lopeți pentru deszăpezirea locuințelor, dar și alimente neperisabile de strică necesitate (apă, ulei, conserve, mălai, orez, paste, etc). Acțiunea face parte din proiectul “Consolidăm comunități”, derulat de asociația Habitat for Humanity România și Kaufland România, și este sprijinită de DSU și autoritățile locale.

“Venim în completarea sprijinului oferit de autorități, cu kituri de intervenție pentru înlăturarea zăpezii din perimetrul gospodăriilor. Îi responsabilizăm pe oameni să se ajute singuri și eliminăm în acest fel și pericolul ca în eventualitatea unei topiri rapide apa rezultată să afecteze pereții locuințelor”, a declarat Gabriel Pascal, Director de Programe Habitat for Humanity România.

“Și în anul 2017 ne implicam activ în comunitățiile în care suntem prezenți și care au nevoie de ajutor. Pentru a reduce efectele negative pe care vremea nefavorabilă le are asupra locuințelor și populației, ne dorim să fim solidari și să ajutăm acolo unde este necesar. Avem alături și de această dată partenerii noștri strategici, Habitat for Humanity România, a afirmat Anna Katharina Scheidereiter, Responsabil CSR Kaufland România.

Sprijinul oferit celor 350 de familii este posibil datorită unui parteneriat mai larg dintre Habitat for Humanity România și Kaufland România. În luna martie, cele două organizații au lansat “Consolidăm comunități”, proiect de prevenție și intervenții pentru diminuarea riscurilor în caz de dezastre naturale și domestice. Pe lângă un stoc de 700 de kituri de intervenții, Kaufland România finanțează prin acest proiect și:

  • Traininguri pentru 4,500 de elevi de liceu. Aceștia învață, prin simulări și jocuri, comportamentul ce trebuie avut înainte și după producerea dezastrului;
  • Eliminarea improvizațiilor ce pun în pericol viața și locuințele a 400 de familii ce trăiesc în zone defavorizate, prin reparații ale instalațiilor de încălzire și electrice.

Kaufland România este partenerul strategic al organizației Habitat for Humanity România. În 2016, Kaufland România a sprijinit peste 1,000 de familii să aibă o casă decentă sau să își îmbunătățească condițiile de locuit.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro

Habitat for Humanity este organizație non-profit prezentă în 70 de țări cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă. De 20 de ani în România, organizația Habitat for Humanity România construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile.

 

Din 2005, a inițiat programul Prevenție și Răspuns la Dezastre (Disaster Risk Reduction and Response (DRRR), cu scopul de a reduce riscurile de dezastre în comunitate, prin analiza și combaterea riscurilor la care sunt supuse familiile din comunitățile vulnerabile. Habitat for Humanity România, prin „Statutul de Utilitate Publică” obţinut în 2008, poate prelua parte din responsabilităţile autorităţilor publice în probleme de răspuns la dezastre legate de prevenţie şi reconstrucţie.

 

Prin programul Disaster Risk Reduction and Response, Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 50,000 de persoane din zece județe. www.habitat.ro

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

This Campaign has ended. No more pledges can be made.


    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/habitat/public_html/wp-content/plugins/appthemer-crowdfunding/includes/theme-stuff.php on line 122