Beneficiari - Familia Vintilă Vă mulţumesc în numele familiei mele

1500 de case afectate, peste 600 de familii ramase pe drumuri în urma inundatiilor din septembrie trecut la Tecuci, jud.Galati.

Familia Vintila este una dintre aceste familii. Casa care adapostea 5 suflete, este acum aproape darâmata. Casa veche, batrâneasca, cu peretii din chirpici, ridicata fara fundatie direct pe pamântul gol, a fost complet inundata. Unul dintre pereti a cazut complet, ceilalti au nevoie de consolidare, podeaua este plina de insecte atrase de umezeala intrata în lemn iar din tavan cad bucati în fiecare zi. Cu capul plecat, fiica familiei Vintila, a cerut ajutor înca de atunci, ajutor pentru parintii, sora si bunica ei. Stia ca singuri nu vor reusi sa-si reconsolideze locuinta. Elena povesteste despre tragedia care i-a lovit familia si despre întâlnirea cu Habitat for Humanity Romania.
“Buna ziua! Numele meu este Elena Vintila. Acest mesaj nu este un spam, nu este o oferta de produse naturiste si nici nu reprezinta o tentativa de a vinde electrocasnice prin posta.

Este o scrisoare simpla a unui om ajuns la capatul puterilor, a unei familii care a primit ajutor de unde
nicicum nu s-ar fi asteptat. Am sperat luni întregi ca prin petitiile si scrisorile si fotografiile trimise voi putea face
oamenii receptivi la necazul nostru. Am 24 de ani, am terminat facultatea si masterul la Iasi, pentru ca anul
trecut, în octombrie sa revin în orasul natal, Tecuci, judetul Galati. în luna noiembrie s-au revarsat,
pentru a doua oara la noi, apele. Poate ati vazut la televizor un oras înghitit de apa. Realitatea a avut un
impact înzecit ca grad fata de ceea ce s-a vazut în presa si dumneavoastra v-ati convins de acest lucru
venind la noi în oras.
De atunci si pâna în prezent ne confruntam cu indiferenta autoritatilor locale si cu o birocratie pe care cu siguranta o cunoasteti si careia nu-i mai facem fata. Oamenii ridica din umeri, spun "Asta este" si merg mai departe. Am sperat pâna în în ultima clipa ca vom primi ajutor, ca nu ne va fi ignorata suferinta, ca statul nu ne va lasa de izbeliste, ca oamenii

Abia acum, pentru ca a început sa se încalzeasca afara, am început sa scoatem din casa rând pe rând hainele, mobilierul, cârpele puse pe jos în loc de covoare. Casa este una batrâneasca, cu peretii din chirpici
de pamânt. Apa s-a infiltrate treptat si s-au crapat; acum se macina de la baza si casa sta sa cada. Nu are
fundatie, podeaua este din scânduri puse direct pe pamânt. Lemnul s-a umezit, au aparut furnici si larve, cu
toate ca am scos noroiul din toata casa si am spalat cât am putut de bine.
  Am venit acasa imediat ce se daduse drumul la circulatie atunci. Nu pot sa exprim în cuvinte ce fost în
sufletul meu când i-am vazut pe mama, pe tata, pe surioara si pe bunica mea în cizme de cauciuc, scotând
cu mâinile goale noroiul din casa. Le-am adus apa, pâine, mâncare. Au pus un nailon pe patul ud, s-au
asezat în jurul unei noptiere pusa pe post de masa si mâncau tremurâd, cu lacrimi în ochi. Tineau capul în
pamânt, rusinati si descumpaniti. Atunci a trebuit sa ma întorc în Iasi pentru o scurta perioada. I-am lasat în
mijlocul soselei "mâncata" de valul de apa, lânga camionul de ajutoare. Aveau în brate pâine si apa; îmi
faceau din mâna plângând, uzi, obositi, fara speranta.
Parintii mei au muncit zi si noapte sa curete cosmarul care s-a abatut asupra casei. Tata e operat de hernie
de disc, are 59 de ani, mama are 57. Au carat 300 de roabe de pamânt plin de mizerii din toata curtea.
Sunt slabiti si de la inundatii încoace nu-mi amintesc sa-i mai fi vazut zâmbind. Sora mea a intrat în toamna
anului trecut la facultate. A optat pentru drept, în ideea de a-i ajuta pe altii... Tata ia pensie de boala 240
RON si mama e telefonista la spitalul din Tecuci, având ca salariu 570 RON. E îngrozitor de greu, e
sfâsietor sa vad ca nu îmi pot ajuta proprii parinti. Nu mai stiu unde sa merg, la cine sa apelez, cui sa
strig durerea mea.
  M-am gândit sa încerc si varianta aceasta, sa scriu si sa cer cu umilinta si capul plecat ajutorul. Am
sperat ca poate asa pot rezolva ceva. Am primit raspunsuri evazive, fara nici o finalitate materializata în
fapte. Nu ne-am fi asteptat ca ajutorul sa vina de atât de departe de orasul nostru, de la oameni pe care noi
nu-i cunoastem. întâmplarea si soarta a facut sa va opriti si la casa noastra si sa ne ajutati sa reparam o
camera. Nu puteam reusi singuri, aveam si avem în continuare nevoie de ajutor. Peretii trebuie de urgenta
consolidati, trebuie turnata o fundatie care sa sustina constructia. Datorita gestului dumneavoastra am
recapatat speranta în suflet si încrederea în Dumnezeu ca vom duce la bun sfârsit reparatia casei. Acum s-a
darâmat alt perete, cad bucatt din tavan deja si oamenii ridica în continuare din umeri spunând acelasi "Asta
este". Ati fost singurii care practic ne-ati întins o mâna de ajutor ferma, dezinteresata, care pentru noi a
însemnat enorm.
  Va multumesc în numele familiei mele si...Dumnezeu e mare si vede binele ce-1 faceti si va va da
înzecit. Am fost coplesiti si ne plecam cu respect in fata dumneavoastra, urandu-va sa aveti parte numai de
bine si sa-i puteti ajuta si pe altii in continuare!
Familia mea din Strada Fundatura Eliade Radulescu nr.22, Municipiul Tecuci, Judetul Galati va
multumeste din suflet pentru tot.
Cu respect,
Elena Vintila”