Beneficiari - Fekete Maria Eu nu aud dar înţeleg ce spui dacă te uiţi la mine şi vorbeşti mai rar...

Am ajuns în Doljeşti într-o zi senină cum de mult nu mai fusese pe acolo, după cum arătau drumurile înnoroite ale comunei. Ca să ajung la familia Fekete, am mers pe o străduţă lungă ce pornea din drumul principal, drum care se “laudă” cu cele mai multe case inundate din Doljeşti.

Am ajuns în dreptul unui gard verde, am ciocănit la poartă dar nici un răspuns în afara unui lătrat de căţel. Am deschis poarta şi am intrat în curtea micuţă. În partea stângă, vechea casă transformată acum într-un soi de magazie stă martora unei nopţi în care şi ea ca întreg satul, a fost inundată. În apropierea casei-magazie, se înălţa o casă nouă, simplă, cu un coş harnic care scotea fum, semn că este locuită.

Am intrat în casă unde m-a întâmpinat Fekete Maria, o doamnă cu părul alb, care m-a avertizat de cum m-a văzut: “Eu nu aud dar înţeleg ce spui dacă te uiţi la mine şi vorbeşti mai rar..”

M-am prezentat şi am întrebat-o aşa cum mi-a cerut, ochi în ochi, unde sunt ceilalţi, familia, cum a fost la inundaţii, dacă ştie cine a ajutat-o cu casa cea nouă..şi mai ales, cum îi este acum.

“N-am familie, ci doar o fată, nu a mea, dar mai stă cu mine aici şi mă ajută cu treaba. Eu-s bătrână, merg pe 79 de ani şi e greu mai ales cu bolile pe care le duc cu mine..Cu inima nu sunt bine, oasele mă dor, dar cel mai tare mă supără urechile...e tare greu să fii bătrân, singur şi surd. Bărbatul mi-a murit la război, copii n-am avut şi chiar dacă aş fi vrut să am pe cineva la bătrâneţe, nu m-am mai măritat.”

Fekete Maria arată cum a dormit între zidurile reci, nopţi de-a rândul

 „Asta, casa asta de aici, a fost casa noastră. Cum o vezi, în ea am dormit după ce au trecut apele..de atunci mi-au revenit durerile de spate, de la frig şi umezeală. Tot ce aveam s-a stricat de la apă..haine şi mâncare mi-au mai dat vecinii, am mai primit şi ajutoare în iarnă.. Acum e bine, casa nouă e gata şi avem unde dormi şi mânca.

Să spui cui m-a ajutat şi mi-a dat casă, că tare bine e şi că nu ştiu a mulţumi pentru asta în cuvinte...dar mă rog Bunului Dumnezeu să ajute tuturor celor care s-au gândit şi la noi.”

Fata de suflet, Elena alături de fetiţa ei care îi este ca o nepoată Mariei Fekete, în faţa casei noi. Sunt legate sufleteşte de bătrâna singură şi bolnavă.