Fundaţia Vodafone continuă parteneriatul cu Habitat for Humanity România prin susţinerea celui mai amplu proiect de voluntariat pentru construcţia locuinţelor destinate familiilor defavorizate. În perioada martie – noiembrie vor fi ridicate şi finisate 43 de locuinţe din judeţele Timiş, Dolj, Argeş, Constanţa, Bacău, Cluj, Ilfov şi Bihor. Pe lângă suma de 300.000 de euro donată de Fundaţie, angajaţii Vodafone vor voluntaria pe şantierele de construcţie Habitat.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie non-guvernamentală cu statut caritabil. Activitatea sa este finanţată de Vodafone România S.A, iar angajaţii săi contribuie voluntar, prin donaţii lunare din salariu, la care se adaugă donaţii anuale din partea Fundaţiei Grupului Vodafone. De la înfiinţarea în urmă cu peste 10 ani, Fundaţia Vodafone România a investit 7,5 milioane de euro în sute de programe de caritate şi asistenţă socială. Fundaţia a finanţat până acum peste 300 de programe în beneficiul copiilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi şi al victimelor calamităţilor naturale. Mai mult de 250 de ONG-uri din România au fost finanţate de Fundaţie pentru programe integrate de asistenţă socială, sănătate şi educaţie
.
 |
Featured photo
|
| Imagine cu voluntarii Vodafone |
|