Casa Mihail
Acasa   » Locuinţe protejate   » Proiect- Casa Mihail



Casa Mihail

ÎNAPOI LA
Locuinţe protejate
   Printeaza    

Am demarat construcția unui centru pilot de incluziune socială pentru 6 persoane cu dizabilități mintale care acum locuiesc în centre rezidenţiale aparţinând DGASPC. Casa va fi complet accesibilizată, adaptată oricărei situații care poate apărea la un moment dat în starea de sănătate a oricărei persoane. 

 Context:

  • La nivelul legislatiei europene există prevederi clare referitoare la obligaţiile Uniunii şi ale statelor membre faţă de persoanele cu dizabilităţi în spiritul valorilor fundamental recunoscute, solidaritate şi respectarea drepturilor comune. Art. 1 şi art. 26 din Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene preved că „Uniunea recunoaşte şi respecta dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea la viaţa comunităţii”.
  • Conform Institutului National de Statistică, la data de 31 martie 2012, în România existau 17.194 de persoane în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu handicap (instituţionalizate).
  • In anul 2006 a fost adoptată Strategia naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap și în 2010 a fost ratificată Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile  Persoanelor cu Dizabilități. Art. 19 din cadrul Convenţiei – ”Viaţă independentă şi integrare în comunitate” - recunoaște dreptul egal al tuturor persoanelor cu dizabilităţi de a trăi în comunitate, cu şanse egale cu ale celorlalţi. Din păcate, în ţara noastră nu s-au înregistrat progrese semnificative în vederea dezinstituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități și a dezvoltării soluțiilor alternative pentru integrarea în comunitate.
     

Descriere proiect:

  • Localitate: Mihăilești, judeţul Giurgiu                           
  • Beneficiari: Persoane cu dizabilități mintale, persoane instituționalizate
  • Obiectiv: Dezvoltarea unui model de incluziune şi valorizare socială în sprijinul dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilități mintale prin construirea unei locuințe complet accesibilizate, integrată în comunitate.
  • Parteneri:

–      Open Society Mental Health Initiative (MHI)

–      The Institute for Human Centered Design

–      PRO ACT SUPORT

–      DGASPC

 

Scopul proiectului

  • Scopul proiectului este de a  dezvolta un model de incluziune şi valorizare socială cu o contribuţie importantă în dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilități mintale. Proiectul promovează o altă abordare a dizabilităţii, prin prisma principiilor normalizării şi a potenţialului de transformare al oamenilor care vor locui în Casa Mihail. Este o metamorfoză de la stadiul de persoane total dependente şi lipsite de orice interes pentru propria viaţă, la persoane preocupate de propria viaţă,  de a învăţa lucruri noi, de a-şi găsi o slujba, de a comunica, de a avea relaţii şi de ce nu de a avea propria familie într-o bună zi.

 

Obiective:

  • Construcția unei case complet accesibilizate pentru 6 persoane cu dizabilități mintale.
  • Implicarea rezidenților în procesul de construcție alături de ceilalți voluntari și membri ai comunității.
  • Creșterea gradului de conștientizare asupra nevoilor reale ale persoanelor cu dizabilități, asupra condițiilor din instituții și advocacy pentru dezinstituționalizarea acestora.
  • Valorizarea socială a potenţialului şi abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi.
  • Dezvoltarea unor parteneriate cu companii interesate de design, accesibilizarea locuinţelor, eliminarea locuirii precare şi dezinstituţionalizarea şi incluziunea persoanelor cu dizabilităţi.

 

Rezultate aşteptate:

  • Dezvoltarea unui model de incluziune şi valorizare socială în sprijinul dezinstituţionalizării.
  • Designul și construcția unei case în comunitate, adaptată oricărei situaţii care ar putea interveni la un moment dat în starea de sănătate a oricărei persoane.
  • Îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități intelectuale. 
  • Schimbarea atitudinii publicului larg și creșterea gradului de conștientizare privind nevoile reale ale persoanelor cu dizabilități.
  • Casei Mihail - model pentru promovarea dezinstituționalizării și a unei comunități pentru toți.
  • Dezvoltarea unui program Habitat pentru persoane cu dizabilități.
  • Implicarea persoanelor cu dizabilităţi în activităţi lucrative şi în viaţa comunităţii.

 

Nevoile beneficiarilor:

  • Instituțiile actuale îndeplinesc un rol social-pasiv, în care predomină funcțiile de asistență medicală în detrimentul celor de sprijin pentru o viață independentă.
  • Statisticile de la Institutul Naţional de Statistică arată că mai mult de jumătate dintre persoanele din centrele rezidențiale (63% în 2008) rămân în aceste instituții până la sfârșitul vieții.
  • În cadrul instituţiilor, nevoile personale se transformă în nevoi de sistem, esenţa umană se pierde. Persoanele sunt percepute ca având nevoi doar legate de dizabilitatea lor. O persoană cu dizabilitate mintală care trăieşte într-o instituţie nu este respectată ca persoană, nu are niciun control asupra propriei vieţi, este segregată şi izolată de restul societăţii.

 

Soluţia:

  • Casa Mihail oferă un model de incluziune şi valorizare socială. Proiectul vine în sprijinul dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități prin construirea unui model de casă complet accessibilizată, integrată în comunitate.
  • Casa Mihail oferă cadrul necesar dezvoltării abilităţilor de viaţă independentă, viitorii locatari câştigându-şi astfel demnitatea şi implicându-se în viaţa comunităţii, fără a fi segregaţi în instituţii în care deseori sunt privaţi de drepturi fundamentale.
  • Persoanele cu dizabilităţi mintale au nevoie să primească suport într-o manieră în care să fie respectate si valorizate, oferindu-le posibilitatea de a trăi o viaţă demnă şi utilă, cu sentimentul împlinirii.
  • Fiind un proiect pilot, pornind de la nevoile reale ale beneficiarilor proiectului şi ţinând cont de valorile comunităţii în care se dezvoltă, Casa Mihail reprezintă un model ce poate fi replicat în alte comunități la nivel național.

 

Beneficii Casa Mihail:

Efecte pe termen lung ale instituționalizării

Beneficii Casa Mihail

Izolarea și lipsa relațiilor

Integrarea socială în comunitate, dezvoltarea de relații interpersonale 

Nesiguranță, insecuritate emoțională

Stabilitate emoțională: oportunități de interacțiune cu persoane obișnuite. Încă de la demararea proiectului se vor crea oportunități pentru ca cei 6 beneficiari să poată participa activ la construcția viitoarei lor case alături de ceilalți voluntari

Lipsa libertății și a controlului asupra propriei vieți

Accesibilizare și condiții de locuit: casă complet accesibilizată, integrată în comunitate

Dezvoltare personală și auto-determinare. Viitorii rezidenți vor primi spijin pentru ca, indiferent de nivelul intelectual sau gradul dizabilității, să poată participa cu succes în activități diverse, să construiască relații, astfel încât să câștige mai mult control asupra propriei vieți, să devină mai independenți.

Trai precar,  lipsa experienței și a oportunităților

Bunăstare fizică și materială. Casa Mihail va fi multifuncțională, adaptată oricărei situații care poate apărea la un moment dat în starea de sănătate a rezidenților, complet utilată și mobilată. Beneficiarii vor experimenta sentimentul proprietății asupra bunurilor.

Tratamentul – excesul în administrarea medicamentelor

Ingrijire medicală strict necesară, în funcție de necesităţi

 

Creșterea gradului de independență al beneficiarilor, includerea lor în comunitate ca membri valoroși, cu drepturi dar și cu responsabilități

 

Implicare în proiect:

Programul de construcție al casei:

  • Vino și construiește alături de locatarii Casei Mihail!
  • Donează bunuri sau servicii necesare noii locuințe (centrală, ferestre, uşi, instalaţii sanitare, faianţă, gresie, parchet ect)!
  • Vizitează filialele locale Habitat, află mai multe despre Programul nostru și vezi cum ne poți ajuta!

 

Campania de informare și conștientizare a publicului privind nevoile de locuință ale persoanelor cu dizabilități

  • Spune și altora despre Casa Mihail!
  • Spune și altora despre nevoile reale ale persoanelor cu dizabilități și despre proiectul nostru!
  • Ai un blog? Scrie despre drepturile persoanelor cu dizabilități!
  • Corectează prejudecăţile/percepţiile greşite referitoare la bolile mintale şi persoanele cu dizabilităţi

 

  • Ai în grupul tău de prieteni persoane cu dizabilități? Scrie-ne despre povestea voastră de prietenie!
  • Ai o idee de eveniment pe tema  pentru persoane cu dizablități? Împărtășește-ne-o și hai să-l organizăm împreună!
  • Spune-ne părerea ta despre activitățile noastre și vino cu sugestii! Vom fi bucuroși să le auzim!

 

Donează pentru Casa Mihai:

On-line, securizat prin carte de credit


Habitat for Humanity Romania

Cod fiscal: 15391896

Cont pentru donaţii în RON/EUR /USD:

Cod IBAN: RO25 BRDE 050S V150 1751 0500

BRD Sucursala Oradea

40 de voluntare Women Build la Casa Mihail

Sâmbătă, pe 31 august, a avut loc ultima ediție Women Build la Casa Mihail. Peste 40 de voluntari
Data postarii: 03-09-2013

Habitat for Humanity România lansează programul AmeriCan-Do Build

Habitat for Humanity România lansează programul „AmeriCan-Do Build”, prin care doreşte să celebreze spiritul „can-do” (se poate) şi
Data postarii: 30-07-2013

Habitat for Humanity România a organizat a doua ediţie a Women Build la Casa Mihail

Habitat for Humanity România a organizat a doua ediție a evenimentului ”Women Build” la Casa Mihail din judeţul Giurgiu.
Data postarii: 22-07-2013

Habitat for Humanity România face valuri la Swimathon pentru persoanele cu dizabilități

Habitat for Humanity Romania participă la Swimathon București și strânge fonduri pentru proiectul Casa Mihail, un centru pilot
Data postarii: 04-07-2013

Habitat for Humanity România şi Pro ACT Suport organizează seminarul „Dreptul de a trăi în comunitate”

Bucureşti, 3 iulie 2013. Habitat for Humanity România şi Pro ACT Suport organizează seminarul cu tema „Dreptul de
Data postarii: 03-07-2013

Credit Suisse ajută persoanele cu dizabilități din România cu case simple și decente

Bucureşti, 20 iunie 2013. Voluntarii Credit Suisse din Elveția, Germania, Marea Britanie, Italia și Franța vin în România
Data postarii: 20-06-2013

Construieşte o casă, dăruieşte un vis!

Astăzi, Echipa Bioderma România participă la programul de voluntariat pentru construcţia Casei Mihail, centru pilot de incluziune socială
Data postarii: 12-06-2013

Un picnic, peste 200 de persoane și 2.700 Ron pentru Casa Mihail

Picnicul organizat pentru sprijinirea proiectului ”Casa Mihail” al asociației Habitat for Humanity România a adunat peste 200 de
Data postarii: 28-05-2013

Habitat for Humanity România a organizat evenimentul Women Build

Bucureşti, 27 mai 2013. Habitat for Humanity România a organizat prima ediție a evenimentului ”Women Build”. Cu această
Data postarii: 27-05-2013

Habitat for Humanity premiat pentru incluziunea persoanelor cu dizabilităţi în programele de construire de locuinţe

Bucureşti, 8 mai 2013. Habitat for Humanity a primit Premiul pentru Incluziunea Persoanelor cu Dizabilităţi pentru anul 2013
Data postarii: 08-05-2013

Am demarat construcţia unui centru pilot de incluziune socială

Bucureşti, 20 martie 2013. Habitat for Humanity România, Pro ACT Suport și Open Society Foundations -Inițiativa de Sănătate Mintală au
Data postarii: 20-03-2013


Pagina comunicate



Aparitii media & on-line

Women Build, 31 august 2013 Data postarii:
05-11-2013



Women Build, 20 iulie Data postarii:
05-11-2013



Credit Suisse la Casa Mihail Data postarii:
17-07-2013




Mai multe aparitii media



Abonează-te la Newsletter

Citeşte ultimul Newsletter
Arhiva
English  Română

Raport anual 2010/2011
Arhiva
Română

Habitat TV



Socializează cu noi    Pagina GoSocial


Proiect în parteneriat cu:                                   

pro_act     

Cu finanțare:

logo_open

Sponsori:      

logofsg_300dpiwienerberger_logo  logo_lafarge_romania

   

         geberit_logo_rgb_jpg         bioderma_bd 

 

 

Susținători:

asociatia-green-revolution activscolaro  city_point_logo 

 

Parteneri media:

avantaje_new_rosu   click_pt_femei_rgb  csr_media romania_pozitiva sfatul_medicului

logo_01logo_06logo_03   logo_04logo_11logo_09logo_07 logo_08logo_10logo_05  

 


Nu sunt comentarii. Fii primul care posteaza un comentariu!Nu exista niciun comentariu. Fii primul care posteaza unul.


Adauga comentariu

Nume E-mail
Mesaj
* Toate campurile sunt obligatorii




Copyright(c) 2009-2014