Habitat for Humanity România lansează campania de strângere de fonduri „Donează pentru ACASĂ”

3

Habitat for Humanity România lansează campania de strângere de fonduri Donează pentru ACASĂ pentru ajutorarea familiilor care locuiesc  în sărăcie. Donațiile se pot face prin SMS la 8836, cu valoarea de 2 euro, în perioada 2-30 aprilie.

Situația locuirii în România este una dintre cele mai dificile dintre statele Uniunii Europene. 58% dintre români trăiesc în case supra-aglomerate, alături de părinți sau rude (în timp ce media europeană este 17,8%),  iar peste 41% din populația României nu are apă curentă și grupuri sanitare în casă (pe când media UE este de 3,1%), potrivit Eurobarometru 2011.

După o copilărie în orfelinat și pe străzi, Elisabeta va avea o casă nouă pentru familia ei

Una dintre familiile ajutate prin campania Donează pentru ACASĂ este familia Dumșe din Bihor. Elisabeta Dumșe a avut o viață grea de când se știe. Până la 18 ani a trăit într-un orfelinat, după care a dormit pe străzi și în gări. A reușit însă să se angajeze și să își întemeieze o familie.

Împreună cu soțul și cei doi băieți gemeni, Elisabeta locuiește într-o casă dărăpănată în care cu greu ne-am putea imagina că acolo își duce traiul o familie. În locul podelei, casa are pământ bătătorit, iar o sobă de tablă ruginită ține loc de aragaz și masă. Părinții și copiii dorm pe paturi din paie, iar prin uși și ferestre intră vântul și frigul.

În această casă au crescut cei doi copii gemeni ai familiei Dumșe. Acum au 14 ani, și vor să devină unul tâmplar, iar altul mecanic.

Deoarece le pune viața în pericol, casa actuală a familiei Dumșe va fi demolată. Prin filiala sa din Beiuș, Habitat for Humanity România va construi, alături de voluntari străini și corporatiști români, o casă simplă, decentă și accesibilă în care familia Dumșe să trăiască.

Donații pentru familia Dumșe, dar și pentru alte familii în nevoie, se pot face prin SMS la 8836 (în valoare de 2 euro) în perioada 2-30 aprilie, sau prin donații în contul Asociației Habitat for Humanity România, RO25 BRDE 050S V150 1751 0500, deschis la BRD Sucursala Oradea. Pentru donații în materiale de construcție sau dacă doriți să vă implicați ca voluntari, puteți apela numărul 0731.039. 103 (Iolanda Burtea).

 

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity România este una dintre cele mai importante organizații din România în domeniul locuirii sociale. Viziunea sa este o lume în care toți oamenii au un loc decent în care să trăiască. Din 1996 construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile.

Prin cele șapte filiale ale sale din Beiuș, Cluj, Rădăuți, Comănești, Cumpăna și Craiova a ajutat peste 16.000 de persoane să aibă un loc decent în care să trăiască, prin construcții de case și reabilitări, și alte 20.000 prin programele de prevenție și răspuns la dezastre. La nivel internațional, Habitat for Humanity a construit și reabilitat peste 800.000 de locuințe pentru 4 milioane de persoane din 80 de țări de pe întreg Globul.

Parteneri media