Florin (35 ani) și Silvica Lăcraru (32 ani) au trei copii împreună: Ciprian (15 ani), Romeo (12 ani) și Denisa (2,5 ani). În 2014, râul Luncavăț le-a măturat casa și a luat cu el și toate animalele pe care familia le aveau în gospodărie. După dezastru, cei doi au rămas cu copiii în brațe și s-au adăpostit la căminul cultural din sat, ca mai apoi să ajungă să fie găzduiți temporar într-un container.
Vreme de doi ani, ei au locuit acolo cu primii doi copii, dar nu s-au dat bătuți și au muncit la reconstrucția locuinței vechi. Aceasta a fost ridicată, dar banii nu au mai ajuns și pentru izolare. Așa că, iarna, la ei focul arde tot timpul, iar ca să nu tremure de frig, copiii dorm îmbrăcați gros și îmbrățișați cu părinții. Casa ține loc și de bucătărie, pentru că tot acolo se gătește când afară este prea frig. Familia Lăcraru trăiește greu.
Tatăl este mereu în căutare de lucru, iar mama îngrijește de copii și de casă. Venitul lor nu depășește 1100 lei/lună, cu tot cu alocații. Din acești bani familia își asigură hrană și lemnele de foc. Ei se descurcă foarte greu, doi dintre copii sunt la școală, iar părinții se zbat din răsputeri să le asigure haine, hrană și rechizite. Știu insă că Dumnezeu nu i-a lăsat niciodată la greu, așa că indrăznesc să spere la o viață mai bună și o casă decentă.