Individual Giving Manager / Coordonator Donatori Individuali

0

Individual Giving Manager / Coordonator Donatori Individuali

O casă oferă căldură, stabilitate și siguranță. Condițiile de locuire în România sunt printre cele mai precare din Uniunea Europeană. Nevoia unei locuințe decente este prezentă peste tot în România, atât în mediul rural, cât și în mediul urban. 52% dintre români locuiesc în case supraaglomerate, fără acces la utilități sau construite din materiale improprii. La acestea se adaugă dificultatea majoră de a menține casele calde în timpul sezonului rece.
Habitat for Humanity este o organizație non-profit prezentă în 70 de țări cu misiunea de a eradica locuirea precară. Crezul nostru este că o locuință decentă poate rupe cercul sărăciei. De aceea, în 22 de ani de când suntem activi în România, prin proiectele de construire și de reabilitare, dar și de prevenție și răspuns la dezastre am ajutat peste 88.000 de persoane să aibă condiții mai bune de locuit. Ne dorim ca în viitorul apropiat prin proiectele și inițiativele de advocacy pe care le dezvoltăm să avem un impact pozitiv asupra cât mai multor familii care trăiesc în condiții grele și totodată să atragem cât mai mulți susținători care sa promoveze și să sprijine misiunea organizației.

Individual giving manager targetează și strânge fonduri de la donatori individuali și sprijină echipa de dezvoltare resurse să își îndeplinească ținta de fundraising astfel încât organizația să fie sustenabilă.  Persoana responsabilă va dezvolta programul de individual giving și va planifica cu succes campanii complexe dedicate atragerii, cultivării și fidelizării donatorilor individuali în vederea atingerii targetului propus din această sursă de venit și a obiectivelor organizației de dezvoltare resurse.

Individual giving manager stabilește legături, construiește relații și lucrează proactiv pentru a crește și gestiona comunitatea de donatori individuali. Persoana responsabilă lucrează în strânsă colaborare cu Directorul RDC pentru implementarea (și updatarea, dacă este cazul) strategiei de strângere de fonduri de individual/ small giving pentru îndeplinirea targetului anual de fundraising. De asemenea, aceasta colaborează cu Managerul de Comunicare, Corporate Fundraising Manager și Departamentul de Programe pentru a dezvolta o abordare integrată legată de cultivarea, solicitarea și administrarea donatorilor individuali.

Căutăm o persoană creativă, cu foarte bune abilități de comunicare, dar și cu spirit analitic, entuziastă și pasionată de locuire, care să se alăture echipei de Dezvoltare Resurse și Comunicare. Contribuția sa este esențială pentru dezvoltarea programului de donatori individuali și totodată pentru asigurarea sustenabilității organizației pe termen lung.

Responsabilităţi / Sarcini

Individual giving manager este responsabil de dezvoltarea și consolidarea programului de individual giving la Habitat for Humanity România.

Dezvoltarea programului de individual giving

  • Crearea unui plan anual de atragere de fonduri de la donatori individuali (small giving & major gifts), împreună cu directorul RDC, care să cuprindă strategii de atragere de donatori, de cultivare, solicitare și stewardship.
  • Crearea și implementarea unui plan de identificare a donatorilor individuali. Prioritizarea canalelor optime de atragere a donatorilor individuali

– Conversia voluntarilor care au fost pe șantier sau care fac parte din echipa Runners for Humanity, oamenilor care au donat 2% sau online, angajaților din companiile care susțin  organizația în donatori individuali.

– Explorarea și testarea de noi metode de recrutare a donatorilor individuali și de creștere a donațiilor provenite de la aceștia

  • Dezvoltarea și implementarea de strategii menite să recunoască contribuția donatorului și să îl fidelizeze. Cultivarea relației cu donatorii individuali și follow-up către aceștia după campaniile organizate (direct debit, SMS, evenimente, voluntariat, 2%, etc.): email-uri de mulțumire, felicitări, newslettere.
  •  Analizarea motivației donatorilor de a susține organizația pentru a asigura o comunicare cât mai eficientă și adaptată nevoilor acestora.
  • Colaborarea cu Managerul de Comunicare pentru dezvoltarea de campanii pe mai multe canale de comunicare prin care ne adresăm publicului larg, pe care îl încurajăm să doneze pentru a sprijini misiunea Habitat for Humanity Romania (major appeals)

Project management

  • Gestionarea relației cu donatorii din SUA (filiale Habitat for Humanity și donatori individuali), trimiterea de informari regulate și rapoarte catre aceștia
  • Dezvoltarea și actualizarea constantă a bazei de date cu donatori individuali – introducerea în SalesForce a datelor de contact ale donatorilor, valoarea și recurența donațiilor, înregistrarea  comunicărilor cu donatorii, etc.
  • Organizarea și coordonarea logisticii pentru evenimentele de strângere de fonduri de la donatorii individuali (competiții sportive la care participă echipa Runners for Humanity, festivaluri, evenimente de business, etc). 

Responsabilitățile de mai sus pot fi completate cu alte responsabilități din aceeași arie de lucru care pot fi associate cu poziția de Individual Giving Manager.

Competențe

  • Studii în domeniul comunicării, marketing, științe sociale sau domenii conexe
  • Experiență anterioră relevantă de minimum 4 ani de strângere de fonduri într-o organizație non-guvernamentală. Experiența într-o poziție similară reprezintă un avantaj
  • Experiență în dezvoltarea de campanii complexe de strângere de fonduri de la donatori individuali și experiență de project management
  • Abilități foarte bune de comunicare scrisă și verbală
  • Experiență în gestionarea de campanii de comunicare reprezintă un plus
  • Abilitatea de a interacționa și de relaționa cu ușurință, de a gestiona proiecte complexe (inclusiv crearea și urmărirea bugetelor), gândire strategică.
  • Cunoștințe avansate de Microsoft Office
  • Fire sociabilă, deschisă și curioasă, care acordă atenție sporită detaliilor
  • Abilitatea de lucra sub presiune și a de a respecta termenele limită
  • Abilitatea de prelua inițiativa, de a lucra în echipă, dar și independent
  • Fluență în română și engleză (scris, vorbit, citit)
  • Bune abilități de reprezentare organizațională.

Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteți un CV și o scrisoare de intenție până la data de 26 noiembrie 2018 la adresele: iolanda.burtea@habitat.ro  și liliana.slave@habitat.ro (vă rugăm să trimiteți către ambele adrese de e-mail).

Doar candidații selectați vor fi contactați.

This Campaign has ended. No more pledges can be made.