Habitat for Humanity România a investit peste 2 milioane de dolari pentru a îmbunătăți condițiile de locuit în comunitățile de romi

0

Ziua Internațională a Romilor

Habitat for Humanity România, organizație cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă, a investit în ultimii 18 ani peste 2 milioane de dolari pentru a îmbunătăți condițiile de locuit în comunitățile de romi. Peste 5,000 de persoane de etnie romă din 30 de comunități din întreaga țară au acum un loc mai bun în care să trăiască și acces la educație și sănătate. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul a 1,500 de voluntari, internaționali și corporatiști români, care au lucrat pe șantierele Habitat for Humanity România pentru a construi case simple, decente și accesibile.

90% dintre familiile de romi trăiesc în condiții de sărăcie severă, potrivit unui studiu finanțat de Comisia Europeană, în 2011. Privarea materială atrage după sine de condiții de locuit precare. O mare parte dintre locuințele romilor sunt din paiantă și chirpici, nu sunt conectate la apă, canalizare și gaze, și pun în pericol sănătatea și educația părinților și copiilor. La aceste neajunsuri se adaugă și supra-aglomerarea, în aceeași casă trăiesc mai multe generații ale aceleiași familii.

“Problemele de locuire cu care se confruntă comunităţile vulnerabile pot fi rezolvate doar dacă vor exista o strategie reală de reducere a sărăciei și un program național de susținere a locuirii decente. ONG-urile, instituţiile publice şi mediul de afaceri trebuie să lucreze împreună pentru a sparge cercul vicios al sărăciei, și să acționeze integrat, oferind acces la locuire sănătoasă, dar și la educație și sănătate”, a declarat Mario DeMezzo, director național Habitat for Humanity România.

Habitat for Humanity lucrează, de peste 18 ani în România și 39 de ani în lume, împreună cu voluntari internaționali și corporatiști români pentru a ajuta grupurile vulnerabile să aibă o locuință simplă, decentă și accesibilă.

Programele derulate în 2015 în comunități roma

Habitat for Humanity România construiește, în parteneriat cu finanțatorul OMV Petrom și asociațiile Amare Rromentza, CSMC și primăria orașului Boldești-Scăieni, un centru comunitar unic în Europa care urmărește creșterea nivelului de trai și de educație al romilor din Boldești-Scăieni.

În programul zefiR. Împreună pentru puterea de acțiune, Habitat for Humanity România, împreună cu a ajutat peste 200 de persoane din trei județe prin reabilitări, renovări și distribuție de materiale de construcție. (zefiR este inițiativa unui consorțiu coordonat de Fundația Terre des hommes și format din Amare Rromentza, Agenția Împreună, Fundația PACT și Fundația Pestalozzi ca parteneri principali şi Habitat for Humanity România și SASTIPEN ca parteneri asociați.) Un alt proiect prin care organizația vine în sprijinul comunității roma este ACCTA, ACasă în Comunitatea Ta, prin care oferă asistență tehnică și consiliere pe tema locuirii. (ACasă în Comunitatea TA” – este un proiect coordonat de Fundaţia PACT în parteneriat cu Habitat for Humanity România şi Asociaţia Village Life). zefiR și ACCTA sunt finanţate prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.

This Campaign has ended. No more pledges can be made.