![]() ![]() ![]() ![]() |
Parteneriate CSRMulţumim celor care ne-au ajutat să schimbăm vieţi! |
Un efort prioritar pentru programul Habitat for Humanity România îl constituie stabilirea de relaţii de cooperare cu mediul de afaceri intern şi internaţional. Relaţiile stabilite prin acest efort vor permite Habitat şi partenerilor săi să asigure locuinţe accesibile ca şi costuri familiilor cu venituri mici şi să transforme fundamental în bine vieţile acestor familii care se confruntă cu o problemaă acuta: lipsa unei locuinţe simple şi decente.
Alocă 20% din impozitul pe profit trimestrial şi construieşte pentru cei nevoiaşi
- 1. Descărcaţi aici contractul de sponsorizare;
- 2. Completaţi-l şi trimiteţi-l la mona.prisacariu[at]habitat.ro;
- 3. Vi-l vom retrimite în 2 exemplare la adresa poştală indicată;
- 4. Returnaţi-ne un exemplar semnat şi ştampilat.
Conform Codului Fiscal aflat în vigoare, Titlul 2, Cap. II, art.21, alin.4 p:
Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acorda burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente dacă totalul acestor cheltuileli îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- Se încadrează în 3 la mie din cifra de afaceri;
- Nu depăşeşte mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
Mai exact, 80% merge către stat şi restul de 20% îl puteţi aloca fără să vă coste nimic, într-un mod transparent, către familiile din România care au nevoie de o locuinţă decentă.
Implicaţi-vă prin preluarea programului Habitat
în strategia de CSR
Prin parteneriatul cu noi:
- compania dumneavoastră este angajată în lupta pentru îmbunătăţirea semnificativă a calităţii vieţii în comunitatea în care activaţi
- compania Dvs. arată vizibil că este un grup ce susţine dezvoltarea economică a zonei respective şi că ajută organizaţiile implicate în rezolvarea nevoilor sociale ale comunitaţii.
- oferiţi angajaţilor Dvs. und program de responsabilitate socială tangibil, foarte vizibil şi în care vor putea să se implice direct.
- obţineţi o vizibilitate socială în media scrisă, TV şi electronică care trece de limitele comunităţii locale.
Parteneriate multianuale
Prin intermediul programului Habitat, companiile pot să stabilească relaţii multiple, reciproc avantajoase şi de durată cu Habitat for Humanity România şi cu filialele Habitat din România.
Parteneriatul cu Habitat for Humanity oferă echipei manageriale şi angajaţilor companiilor o şansă de a da ceva inapoi comunităţilor în care acestea sunt prezente şi să vadă rezultatele palpabile ale eforturilor lor.
Parteneriatul:
- incurajează activitaţi de voluntariat în randul angajaţilor şi participarea lor la un proiect Habitat for Humanity
- asigură sprijin financiar pentru Habitat for Humanity România sau pentru filialele Habitat desemnate
- oferă companiilor finanţatoare şi proiectelor Habitat for Humanity ocazia de a deveni mult mai cunoscute în comunitate şi să beneficieze de bunavoinţa acesteia.
Mai presus de toate, eforturile reunite ale companiei finanţatoare şi Habitat for Humanity sunt îndreptate către o soluţionare pozitivă a problemei locuinţelor sărăcăcioase şi a lipsei locuinţelor simple şi decente din comunitatea respectivă.
Contact
Pentru mai multe informaţii privind inceperea unui parteneriat cu Habitat for Humanity, vă rugam contactaţi:
Gabriela Grigori
Resource Development and Communications Director
Habitat for Humanity România
Bucuresti, sector 2, 020325
str. Vornicul Ioniţă nr.4
Tel./Fax +4 021 3113025
Mobil: +4 0722 640229
E-mail: gabriela.grigori[at]habitat.ro
Vă invităm să vă alaturaţi organizaţiei Habitat for Humanity România în acest efort, insă nu uitam să mulţumim companiilor care deja ne-au acordat increderea lor:
Companii partenere 2008-2011
![]() | Petrom şi Habitat for Humanity sunt parteneri din 2007, când a fost demarat proiectul Eurohabitat 2007, desfăşurat la Rădăuţi. Atunci, Petrom a construit “Casa România” şi a donat pentru toate cele 27 de locuinţe construite de voluntari, 135 de arbori. În 2008 proiectul “Construim pentru viitor” a oferit 6 case noi şi 60 de case renovate familiilor nevoiaşe din judeţul Bacău. Aflaţi mai multe despre implicarea Petrom din acest an în reconstrucţia locuinţelor pentru familiile afectate de inundaţii în judeţul Neamţ, printr-o donaţie fără precedent pentru Habitat România de 1 milion de dolari. |
![]() | Lafarge România şi Habitat for Humanity România au semnat în luna septembrie a anului 2008 un nou parteneriat pe 5 ani care reprezintă angajamentul comun de a contribui la construirea şi/sau renovarea de case în oraşele unde există filiale Habitat, cu scopul de a asigura familiilor selectate de organizaţie, o locuinţă sigură, decentă şi accesibilă ca preţ. Valoarea totală a contribuţiei materiale, financiare, în munca voluntară, |
![]() | Începând din 2007, Fundaţia Vodafone şi Asociatia Habitat for Humanity România au susţinut construirea şi renovarea locuinţelor pentru peste 60 de familii nevoiaşe, cu sprijinul a peste 600 de voluntari, angajaţi Vodafone. Suma totala alocată de Fundaţie proiectelor Habitat este de peste 600.000 de Euro. Citiţi mai mult despre implicare angajaţilor Vodafone în misiunea Habitat.
|











.jpg)































