Parteneriază cu Habitat

Dacă familia dvs. ori o familie pe care o ştiţi se află īn nevoie mare de locuire, nu ezitaţi să ne contactaţi la info(at)habitat.ro. Daca īn regiune se află o filială Habitat, vom īncerca să vă ajutăm.


Habitat aproape de tine!



Abonează-te la Newsletter

Citeşte ultimul Newsletter
English  Română

Habitat TV

Socializează cu noi    Pagina GoSocial

Acasa   » Stiri   » 50.000 de familii afectate de cutremurul din Haiti vor avea o locuință Habitat


Inapoi la stiri     Printeaza    

18-02-2010

50.000 de familii afectate de cutremurul din Haiti vor avea o locuință Habitat

Stire, 50.000 de familii afectate de cutremurul din Haiti vor avea o locuință Habitat

Habitat for Humanity va ajuta 50,000 de familii afectate de cutremurul devastator de 7 grade magnitudine, care a lovit Port-au-Prince în Haiti pe 12 ianuarie. Printr-un efort global derulat pe o perioadă de mai mulți ani, care include ajutor de urgenţă, reabilitare şi reconstrucţie, Habitat for Humanity a anunţat planul de lucru alături de partenerii săi prin care va îmbunătăţi condiţiile de adăpost pentru familiile rămase fără locuință.


“Este un obiectiv îndrăzneţ pentru Habitat for Humanity, dar nivelul de distrugere din Haiti şi numărul foarte mare de familii afectate cer un răspuns îndrăzneț", a declarat Jonathan Reckford, CEO Habitat for Humanity Internațional. "Vrem să furnizăm cea mai extinsă gamă disponibilă de resurse de adăpost, astfel încât să putem avea un impact pozitiv asupra unui mare număr de oameni."


Intervenția  Habitat în Haiti a început deja cu distribuţia a 10.000 de kituri pentru adăposturi de urgenţă, care conţin unelte pentru ca familiile afectate să facă reparaţii imediate la casă sau să-și construiască adăposturi temporare.“Vrem să ajutăm familiile să se întoarcă la casele lor și să înceapă să-și reconstruiască viețile cât se poate de repede” a spus Reckford. “Furnizarea acestor unelte este un prim pas important în procesul de recuperare .” 


Conţinutul kiturilor Habitat include: prelate din plastic, cordeline, bandă adezivă și ciocan - utile pentru construcția adăposturilor temporare; daltă şi fierăstrău de ajutor pentru recuperarea resturilor de materiale refolosibile; gălețile, utilizabile pentru îndepărtarea resturilor şi pentru transportul apei; mănuşile şi măşti de protecție. Trusele sunt asamblate în Republica Dominicană şi în Atlanta şi sunt distribuite în zonele afectate de cutremur din Haiti.


În faza de reabilitare, Habitat for Humanity va ajuta familiile să îndepărteze molozul, să recupereze materialele care pot fi refolosite, să repare casele la care sunt pagube mici și să construiască adăposturi de tranziție care să răspundă nevoilor de bază.  În timp, în funcție de îmbunătățirea condițiilor, materialele folosite la adăposturile de tranziție ale Habitat vor putea fi încorporate în casele permanente. Adăposturile temporare ale Habitat se estimează că vor costa între 1,000 și 2,500 de dolari.


În faza de reconstrucție, Habitat va construi case simple, fiecare cu baie proprie. Aceste unități de bază sunt permanente și rezistente la cutremure sau uragane. Ele sunt concepute pentru a putea fi extinse în timp de către proprietarii casei și respectă standardele internaționale umanitare. În funcție de ajustările de proiectare de la fața locului și de costul materialelor de după cutremur, casele simple vor costa între 4,000 și 6,000 de dolari per casă.


Pentru a ajuta la punerea în aplicare a acestor eforturi în Haiti, Habitat va creşte numărul de Centre de resurse Habitat pentru Umanitate din ţară. Înainte de cutremur, Habitat avea deja astfel de centre în Cap-Haitian şi Gonaives. Un număr extins însă va ajuta la instruirea oamenilor în domeniul construcţiilor şi a cunoştinţelor în domeniul financiar. Centrele pot produce, de asemenea, materiale de construcții. Centrele de Resurse Habitat for Humanity pot crea oportunităţi pentru locuri de muncă suplimentare în comunităţile locale.


"Fiind mai mult de 200.000 de case grav deteriorate sau distruse şi 1,2 milioane de persoane fără adăpost sau strămutate, există o necesitate critică pentru adăpost în Haiti", a spus Reckford. "Pe baza răspunsurilor noastre la tsunami din Asia şi la uraganele Katrina şi Rita în Golf Coast din SUA, suntem încrezători că putem să încurajăm familiile să-și îmbunătăţească propriile condiţii de adăpostire, oferindu-le unelte de lucru si apoi, lucrând alături de ei. Dar, Habitat for Humanity are nevoie de un sprijin financiar semnificativ, astfel încât să putem ajuta 50,000 de familii să-și îmbunătăţească viaţa. "


Parteneri: Fondul Haiti Clinton-Bush s-a angajat să dea 300.000 de dolari pentru a ajuta Habitat pentru Umanitate să furnizeze kituri pentru adăpost de urgenţă. Biroul Ministerului de Externe German a donat organizației Habitat mai mult de 500.000 de dolari pentru kituri pentru adăpost de urgenţă. Corporația Whirlpool oferă spaţiu de depozitare şi logistică pentru asamblarea de kituri lângă Atlanta. Fundația firmei Home Depot a furnizat finanţare, voluntari şi sprijin în natură din partea mai multor furnizori Home Depot. Organizația Hands on Atlanta a ajutat la recrutarea de voluntari. În efortul de recuperare pentru Haiti al organizației Habitat for Humanity un sprijin suplimentar vine de la Fundaţia Ricky Martin şi de la donaţiile unor biserici, școli, persoane fizice şi grupuri civice.Habitat for Humanity lucrează în Haiti de 26 de ani și a furnizat soluții de locuire printr-o varietate de initiative, inclusiv construcții noi de case, construire progresivă, reparații și îmbunătățiri la case. Habitat construieşte, de asemenea, capacitatea de a avea competenţe în construcţie, de atenuare în caz de catastrofe şi de a avea o educaţia în domeniul financiar, şi lucrează în coordonare cu comunitatea şi agenţiile guvernamentale.


Habitat for Humanity România se alătură efortului internaţional de ajutorare rapidă a celor afectaţi prin campania 'Fii solidar!". Oricine doreşte să sprijine intervenția Habitat for Humanity, poate să o facă donând online sau prin OP. 100% din donații vor merge către Habitat Haiti.


Implică-te şi tu! Acum suntem chemaţi să fim solidari unii cu alţii, din puţinul nostru să le alinăm suferinţa!




Copyright(c) 2009-2010