addleshaw goddard

Donație pavilion de la Expodom

La Habitat for Humanity România, proiectele de construire sunt realizate cu sprijinul voluntarilor și a partenerilor. Implicarea lor fie prin donații, fie prin ajutorul oferit pe un șantier Habitat, asigură continuitatea proiectelor noastre și oferă sustenabilitate inițiativelor noi.

Din cauza pandemiei de COVID-19 și a restricțiilor impuse de autorități, am fost nevoiți să suspendăm găzduirea echipelor de voluntari pe șantier, să amânăm participarea la competițiile sportive și chiar să oprim activitatea pe unele șantiere Habitat din țară.

În ciuda provocărilor, Habitat for Humanity România își continuă misiunea și organizează și anul acesta evenimente de construire, unde vor putea participa și voluntari. În curând, pe șantierele Habitat va răsuna din nou sunetul de ciocan, iar voluntarii vor forma echipă pentru a construi locuințe familiilor vulnerabile.

Când vom redeschide evenimentele de voluntariat, vom lua toate măsurile de prevenire a răspândirii infectării cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă o organizare și mai strictă pe șantier. Amplasarea spațiilor în care vor sta voluntarii va fi una dintre măsurile cele mai importante pe care le vom lua, fiind necesar ca acestea să fie cât mai extinse și aerisite.

Tocmai de aceea, am primit cu bucurie vestea că  Expodom ne donează un pavilion cu structură din oțel de dimensiunea 3x6m, care va fi amplasat pe șantier și împreună cu corturile pliabile vor crea spații suficiente unde voluntarii vor lua pauza de prânz sau vor socializa.

Mulțumim, Expodom!

=

3

Schimbăm cifrele – Semnează petiția Build Solid Ground

Semnează petiția Build Solid Ground pentru un viitor mai bun. Împreună schimbăm cifrele! 

Până în anul 2030, unul din patru oameni din întreaga lume va trăi în condiții grele. Provocarea neașteptată, sub forma pandemiei COVID-19, este un alt motiv urgent pentru a ne asigura că oamenii au acces la locuințe adecvate, astfel încât să-și protejeze sănătatea lor și a familiilor lor. Mai mult de jumătate din populația planetei trăiește în zone urbane.

Alătură–te Habitat for Humanity și semnează petiția prin care cerem UE să:

  • Prioritizeze locuirea accesibilă în următoarea perioadă bugetară 2021-27, în special pentru țările din emisfera sudică;
  • Crească finanțarea pentru accesul la apă și facilități sanitare și pentru modernizarea așezărilor informale, pentru a proteja societatea împotriva bolilor;
  • Includă soluții pentru sărăcia energetică în Pactul Verde European, prin măsuri financiare concrete.

 

Împreună construim un viitor mai bun. Semnează petiția aici: https://bit.ly/home4all_petiție

După semnarea petiției, vă rugăm să confirmați semnarea pe adresa de e-mail folosită la semnare.

7

Dăm startul campaniei ”Salvăm Salvatorii”

Medicii de pe ambulanță sunt cei din linia întâi în lupta cu virusul COVID-19. Ei sunt primii ajunși pe front. Împreună le construim un adăpost sigur!

65.000 de oameni din județul Bacău depind de ajutorul medicilor de la Serviciul de Ambulanță Moinești. Personalul medical este la datorie în fiecare zi, și va fi în continuare, pentru a oferi sprijin și asistență medicală de urgență persoanelor din 11 localități ale jud. Bacău care solicită ajutor sunând la 112.

Însă medicii de pe ambulanță, salvatorii noștri de pe front, au nevoie de sănătate și odihnă pentru a-și îndeplini datoria. Acest lucru este cu atât mai necesar, cu cât în România, numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 crește. În acest timp, medicii de pe ambulanță sunt primii care intervin pentru preluarea pacienților care prezintă simptome specifice infecției cu noul coronavirus.

Prin campania ”Salvăm Salvatorii”, Habitat for Humanity România strânge fonduri pentru construirea unui nou Centru pentru situații de urgență în Moinești. Aici angajații Serviciului de Ambulanță Moinești (personal medical) se vor putea odihni într-un spațiu decent și sigur, în care sănătatea nu le va fi pusă în pericol și unde circuitele funcționale vor respecta normele igienico-sanitare necesare în împiedicarea contaminării.

„La Moinești, în județul Bacău, 33 de oameni- medici, ambulanțieri și asistente lucrează în condiții greu de imaginat. Florin, medic la Serviciul de Ambulanță Moinești, îmi este amic și știu că are o inimă atât de mare, încât muncește și 40 de ore fără întrerupere de când a început pandemia. O face pentru a salva vieți. La fel fac și colegii lui. Iar când, după 40 de ore, se prăbușesc pentru câteva ore sau zeci de minute până la următoarea urgență, dorm în niște camere insalubre cu paturi improvizate. Cu ajutorul donatorilor și a companiilor care ni se pot alătura, Habitat for Humanity România va construi în timp record un nou Centru pentru situații de Urgență, care va găzdui Serviciul de Ambulanță Moinești.” – Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România

Nevoia construirii unui nou centru este atât de urgentă, întrucât personalul medical își desfășoară în prezent activitatea în două clădiri foarte vechi, aflate într-o stare avansată de degradare, unde nu există un grup sanitar dotat corespunzător și nici rețea de canalizare.

Cel mai tare avem nevoie de condiții omenești de lucru, de spații de lucru salubre, de mașini și echipamente de protecție. Suntem dispuși să muncim voluntar pentru a ne construi clădirile de care avem nevoie. Dar pentru asta ne trebuie ajutor. Și de asta am apelat la Habitat for Humanity România.”- răspunsul lui Dr. Florin Hiru, medic la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, substația Moinești, la întrebarea: Salvatorii au și ei nevoie de ajutor?

    

  

 

În această luptă comună, este nevoie de o implicare comună.

Ne ajuți să construim un nou Centru pentru situații de urgență în Moinești?

  • Donează online pe habitat.ro/doneaza
  • Donează direct în contul nostru:

RON: RO25 BRDE 050S V150 1751 0500

USD: RO60 BRDE 050S V150 1778 0500

Companiile ne pot scrie la adresele de e-mail: violeta.rusu@habitat.ro sau daniel.mihalache@habitat.ro

9

Concurs Habitat for Humanity România în parteneriat cu OAR I Teaser

Habitat for Humanity România, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România Filiala București, va lansa la sfârșitul lunii martie un concurs de soluții de arhitectură pentru realizarea unui prototip de locuințe accesibile, destinate persoanelor vulnerabile.

„Proiectul are capacitatea de a revoluționa conceptul de locuire accesibilă la nivel național, având în vedere eforturile de advocacy ale organizației Habitat for Humanity România de schimbare a politicilor de locuire la nivel național. În mod direct, acest proiect va schimba în bine viața a sute de familii ce vor avea pentru prima data un loc căruia să-i spună „acasă”, a declarat Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România.

„Miza concursului presupune o îmbinare echilibrată între necesitatea și rigorile programului social, cu dozajul creativ necesar unui proiect de arhitectură de bună calitate.”, a explicat arhitect Emil Ivănescu, Președintele OAR București.

Habitat for Humanity România își amână evenimentele până după data de 2 mai 2020

Ca urmare a situației actuale provocate de prezența virusului de tip nou Coronavirus și cazurilor în creștere de COVID-19 pe teritoriul României, Habitat for Humanity România își amână toate evenimentele curente până după data de 2 mai 2020. Această decizie are în centru responsabilitatea noastră pentru sănătatea și siguranța voluntarilor, partenerilor, comunităților unde intervenim și, nu în ultimul rând, a angajaților Habitat for Humanity România.

De asemenea, anunțăm suspendarea programului național, cât și a programului internațional de voluntariat, prin care Habitat for Humanity România găzduiește echipe de voluntari pe șantierele unde construim, din motive ce țin de riscul expunerii și răspândirii noului virus.

Prin luarea acestei decizii, Habitat for Humanity România se aliniază cu măsurile luate de Habitat for Humanity la nivel global, cât și cu indicațiile Organizației Mondiale a Sănătății și dispozițiile autorităților naționale și locale.

Este o decizie grea, cu multiple consecințe și dificultăți financiare pentru organizație, pentru familiile-partener și pentru comunitățile pe care le servim. Dar simțim că este o decizie responsabilă și necesară.

Ne cerem scuze public pentru ulterioarele întârzieri apărute în proiectele pe care le desfășurăm. Acestea vor suferi, cel mai probabil, întârzieri privind finalizarea lor, însă promitem să depunem toate eforturile necesare pentru a duce la îndeplinire misiunea asumată de a oferi un acoperiș decent celor care au atâta nevoie de el.

Vom reveni cu informații despre reluarea evenimentelor noastre în perioada ulterioară zilei de 2 mai 2020.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Echipa Habitat for Humanity Romania.

9

Căutăm Community Manager

„O locuință decentă poate rupe cercul sărăciei”. Este sloganul organizației Habitat for Humanity, care completează viziunea de a asigura un adăpost decent pentru toți cei aflați în dificultate. Este un proiect ambițios, lansat cu peste 40 de ani în urmă în Statele Unite ale Americii și de peste 24 de ani în România. De-a lungul timpului, la nivel internațional, 22 milioane de oameni din peste 70 de țări au beneficiat de sprijinul Habitat for Humanity.

În România, peste 91.000 de oameni pot spune acum “acasa”, ca urmare a cooptării lor în programele Habitat for Humanity de construire de locuințe sau de prevenție și răspuns la dezastre.

Familiile-partener sunt in centrul viziunii organizatiei, toate programele noastre fiind construite pentru a deservi nevoia de locuire decenta.

Rolul pozitiei Community Manager va fi acela de a coordona munca in comunitate pentru si alaturi de familiile-partener Habitat for Humanity.

Responsabilităţi / Sarcini

1. Coordonare procese de selectie familii

  • Facilitare comunitara;
  • Vizita familii-partener;
  • Coordonarea comitetului de selectie si intocmire dosare finale de selectie familii, pana la semnarea contractului de parteneriat;
  • Dezvoltare “family-stories” in parteneriat cu departamentul de Comunicare.

2. Gestionare portofoliu familii-partener pe durata desfășurării proiectelor

  • Facilitare comunitara si mentinere constanta a legaturii cu familiile-partener;
  • Monitorizare dosare de repayment- Fondul pentru umanitate;
  • Indrumare pentru realizarea orelor de voluntariat (“sweat equity”);
  • Facilitare comunitara pana la semnarea contractelor de proprietate intre Habitat si familie;
  • Gestionarea portofoliu familii-partener (comunicare, informare, solutionare cereri) dupa semnarea contractelor de proprietate.

3. Coordonare relație cu autoritățile locale

  • Coordonare cu autoritatile publice locale pe teritoriul carora Habitat for Humanity dezvolta proiecte
  • Identificare de noi terenuri (in colaborare cu Managerii de proiecte) pentru dezvoltarea de noi proiecte
  • Coordonarea proceselor de semnare noi acorduri de parteneriat intre Habitat si autoritati publice locale

Competențe & Aptitudini cheie

1. Experienta anterioara intr-o pozitie similara, cu rezultate cuantificabile (ex: facilitator comunitar; organizator comunitar, coordonator zonal de proiect; manager de proiect, asistent social);

2. Bune abilitati de faciliare comunitara; leadership comunitar.

3. Empatie; capacitatea de a lucra cu grupuri vulnerabile;

4. Sociabil/ă, te poți adapta la persoane si grupuri diferite; gasesti bucurie in a interactiona cu oamenii/grupurile de voluntari;

5. Agilitate în adaptarea la un mediu in continuă schimbare;

6. Orientat către obtinerea de rezultate;

7. Abilitati de prezentare a proiectelor și misiunii organizației in fața comunitatilor locale (familii, primarii, factori de decizie locali)

8. Pregatire academica/tehnica relevanta (precum dar fara a se limita la: Sociologie, Stiinte sociale, Antropologie, Management de proiect)

9. Carnet de sofer (postul implica deplasari 40% din timpul de lucru)

10. Cunoasterea limbii engleze.

Reprezinta un avantaj:

· Experiența în/cu ONG-uri, societatea civila;

· Cunoaștere a mediului institutional de tip INGO (International Non Governmental Organizations).

Pentru a aplica, va rugam trimiteti un CV si scrisoare de motivatie pana la data de 18 Martie, la adresele: roberto.patrascoiu@habitat.ro si liliana.slave@habitat.ro (va rugam trimiteti catre ambele adrese de e-mail).

Doar candidatii selectati vor fi contactati.

2

Căutăm Individual Giving Manager

„O locuință decentă poate rupe cercul sărăciei” este sloganul organizației Habitat for Humanity, care completează viziunea de a asigura un adăpost decent pentru toți cei aflați în dificultate. Este un proiect ambițios, lansat cu peste 40 de ani în urmă în Statele Unite ale Americii și de peste 20 de ani în România. De-a lungul timpului, la nivel internațional, 22 milioane de oameni din peste 70 de țări au beneficiat de ajutorul Habitat for Humanity.

În România, peste 60.000 de oameni pot spune acum “acasa”, ca urmare a cooptării lor în programele Habitat for Humanity de construire de locuințe sau de prevenție și răspuns la dezastre.

Rolul Individual Giving Manager  va fi acela de a coordona campaniile de strangere de fonduri de la donatorii individuali.

Responsabilităţi / Sarcini

  1. Dezvoltarea programului de individual giving
  • Dezvoltare plan anual de atragere de fonduri de la donatori individuali împreună cu directorul RDC si Directorul National (atragere + plan de mentinere);
  • Prioritizarea canalelor optime de atragere a donatorilor individuali;
  • Explorarea și testarea de noi metode de recrutare a donatorilor individuali și de creștere a donațiilor provenite de la aceștia;
  • Colaborarea cu Managerul de Comunicare pentru dezvoltarea de campanii de individual giving;
  • Gestionarea relației cu donatorii din SUA (filiale Habitat for Humanity și donatori individuali), trimiterea de informari regulate și rapoarte catre aceștia

 

2. Project management si organizare de evenimente

  • Management donor care plan (dezvoltarea și actualizarea constantă a bazei de date cu donatori individuali – introducerea în SalesForce a datelor de contact ale donatorilor, valoarea și recurența donațiilor, înregistrarea comunicărilor cu donatorii, etc.)
  • Organizarea și coordonarea logisticii pentru evenimentele de strângere de fonduri de la donatorii individuali (competiții sportive la care participă echipa Runners for Humanity, festivaluri, evenimente de business, etc).
  • Organizare de evenimente in cadrul Habitat for Humanity Romania: precum dar fara a se limita la: Big Build, competitii sportive, zile de voluntariat pe santier.

Responsabilitățile de mai sus pot fi completate cu alte responsabilități din aceeași arie de lucru care pot fi associate cu poziția de Individual Giving Manager.

Competențe

  • Studii în domeniul comunicării, marketing, științe sociale sau domenii conexe;
  • Experiență anterioară relevantă de minimum 2 ani de strângere de fonduri într-o organizație non-guvernamentală sau experienta in departament de vanzari;
  • Experiența într-o poziție similară reprezintă un avantaj;
  • Project management;
  • Abilități foarte bune de comunicare scrisă și verbală;
  • Experiență în gestionarea de campanii de comunicare reprezintă un plus;
  • Abilitatea de a interacționa și de relaționa cu ușurință, de a gestiona proiecte complexe (inclusiv crearea și urmărirea bugetelor), gândire strategică;
  • Fire sociabilă, deschisă și curioasă, care acordă atenție sporită detaliilor;
  • Abilitatea de a respecta termenele limită;
  • Abilitatea de prelua inițiativa, de a lucra în echipă, dar și independent;
  • Fluență în română și engleză (scris, vorbit, citit);
  • Bune abilități de reprezentare organizațională.

Reprezintă un avantaj:

  • Experiența într-o poziție similară;
  • Experiență în gestionarea de campanii de comunicare;
  • Experiență în/cu ONG-uri.

Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteți CV și scrisoare de motivație până la data de 19 Martie, la adresele:

gabriela.ciripiala@habitat.ro și madalina.neacsu@habitat.ro ( vă rugăm să trimiteți către ambele adrese de e-mail).

Doar candidații selectați vor fi contactați.

 

1

Căutăm coordonator voluntari

Coordonator voluntari – Habitat for Humanity România

„O locuință decentă poate rupe cercul sărăciei”. Este sloganul organizației Habitat for Humanity, care completează viziunea de a asigura un adăpost decent pentru toți cei aflați în dificultate. Este un proiect ambițios, lansat cu peste 40 de ani în urmă în Statele Unite ale Americii și de peste 22 de ani în România. De-a lungul timpului, la nivel internațional, 22 milioane de oameni din peste 70 de țări au beneficiat sprijinul Habitat for Humanity.

În România peste 60 de mii de oameni pot spune acum ”acasă”, ca urmare a cooptării lor în programele Habitat for Humanity de construire de locuințe sau de prevenție și răspuns la dezastre.

Voluntariatul reprezinta ADN-ul organizației, iar voluntarii sunt mâinile, vocile și inimile noastre. Construim alături de voluntari români și internaționali, care decid să daruiasca timpul lor în sprijinul celor în nevoie. De-a lungul timpului peste 34 de mii de voluntari au călcat pragurile șantierelor Habitat for Humanity și au lăsat în urmă visuri împlinite. Experiențele voluntarilor care lucrează pe șantierele Habitat for Humanity din țară sunt ”de poveste” și coordonatorii de voluntari sunt cei care contribuie ca aceste experiențe să devină realitate.

Rolul poziției Coordonator voluntari/ Volunteer Partnerships coordinator va fi acela de a coordona voluntarii români și internaționali pe șantierele Habitat for Humanity.

Aptitudini:

  • Engleza şi româna fluent;
  • Bune abilităţi de comunicare şi scriere;
  • Bune abilități de exprimare narativă;
  • Abilități de lucru cu oamenii;
  • Experiență de lucru în conducerea / administrarea grupurilor;
  • Capacitatea de a dezvolta si prezenta produsele specifice pentru a facilita implicarea voluntarilor.

Responsabilităţi / Sarcini:

”Super eroii” noștri au următoarele “misiuni”:

● Planifică anual programul de voluntariat al Habitat for Humanity România;

● Lucrează împreună cu managerii de proiect pentru acreditarea proiectelor anuale și pentru coordonarea tehnică a voluntarilor de către specialiștii în construcții;

● Lucrează împreună cu departamentul de Dezvoltare Resurse și Comunicare pentru ca echipele de voluntari corporate să aibă o experiență fantastică pe șantier să se întoarcă la birou ca echipe mai închegate;

● Pregătesc cu grijă logistica necesară pentru echipele de voluntari români și străini astfel încât transportul să fie asigurat, cazarea confortabilă și hrana să vină la timp;

● Însoțește echipele de voluntari români și străini pe șantierele Habitat for Humanity România și în afara șantierului;

● După plecarea echipelor, realizează ‎follow-up și raportare către Habitat for Humanity Europe Middle East and Africa.

Ne dăm seama că ți se potrivește dacă ești :

● organizat/ă, cu atenție la detalii;

● poți lucra cu mai multe task-uri în același timp, fiind capabil/ă să prioritizezi;

● cunoscător/cunoscătoare al/a limbii engleze la nivel avansat (scris și vorbit);

● ‎comunicativ/ă, îți poți susține punctul de vedere;

● ai carnet de conducere, categoria B și ești disponibil/ă pentru deplasări în afara Bucureștiului pentru a găzdui și pentru a coordona echipele de voluntari (30-40% din an);

● sociabil/ă, te poți adapta la persoane ce vin din culturi diferite;

● adaptabil/ă la situații neprevăzute și găsești rapid soluții;

● cunoști pachetele MS Office (Outlook, Excel, Word).

Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteți CV și scrisoare de motivație până la data de 2 Martie 2020 la adresa dan.mahulet@habitat.ro.

Doar candidații selectați vor fi contactați. 

9

Căutăm Project Manager

Project Manager– Habitat for Humanity România

„O locuință decentă poate rupe cercul sărăciei”. Este sloganul organizației Habitat for Humanity, care completează vizunea de a asigura adăposturi decente pentru toți cei aflați în dificultate. Este un proiect ambițios, lansat cu peste 40 de ani în urmă în Statele Unite ale Americii și de peste 20 de ani în România. De-a lungul timpului, la nivel internațional, 13,2 milioane de oameni din peste 70 de țări au beneficiat de ajutorul Habitat for Humanity. 

În România, peste 60.000 de oameni pot spune acum “acasă”, ca urmare a cooptării lor în programele Habitat for Humanity de construire de locuințe sau de reconstrucție după dezastre. 

Habitat for Humanity Romania desfașoară proiecte de locuire simplă, decentă și accesibilă prin: construcția de locuințe noi, reparații și reabilitări locuințe, construcția sau reabilitarea de clădiri comunitare, reconstrucția comunităților după dezastre naturale. În toate aceste proiecte, beneficiarii proiectelor sunt implicați în implemtarea proiectelor ca voluntari fie că sunt familii sau reprezentanți ai comunității lărgite. De asemenea, eforturile de implementare sunt completate  prin implicarea voluntarilor naționali și internaționali. 

Rolul managerului de proiect este de a crea, planifica, implementa si integra toți factorii implicați în desfășurarea proiectelor utilizând resursele în mod adecvat, pe durata de timp stabilită cu scopul de a îmbunătăți condițiile de locuire ale beneficiarilor proiectului.

Comunicarea eficientă și suportul acordat beneficiarilor proiectului reprezintă o componentă importantă pentru succesul proiectului, scopul organizației fiind acela de a construi împreună un cămin și nu doar o clădire.

Responsabilităţi / Sarcini

Crearea, implementarea și monitorizarea proiectelor de locuire 

  • Creează și coordonează proiecte de locuire cu scopul de a produce soluții de locuire ”simplă decentă și accesibilă” în acord cu strategia generală a organizației.
  • Supervizează procesul de proiectare al soluțiilor tehnice de construcții.
  • Asigură obținerea avizelor și acordurilor necesare obținerii Autorizației de construire pentru clădiri și utilități.
  • Asigură procesul de achiziții și contractare servicii.
  • Supervizează procesele de construcții.
  • Monitorizează şi evaluează proiectele și activitățile specifice programului Habitat for Humanity.

Comunicarea cu beneficiarii și implicarea voluntarilor în proiectele de locuire

  • Comunică cu familiile partener și asigură informarea acestora cu privire la etapele de implementare ale proiectului. De asemenea, preia informațiile de la familiile partener si le comunică părților interesate din organizație.
  • Implică și monitorizează familiile partener în programul de voluntariat al proiectului.
  • Asigură asistența tehnică pentru găzduirea de voluntari naționali și internaționali.

Dezvoltarea de noi inițiative și parteneriate

  • Identifică potențiale surse de finanțare pentru proiectele de locuire.
  • Promovează soluțiile Habitat for Humanity România partenerilor externi în domeniile de locuire.
  • Dezvoltă parteneriate și soluții pentru sustenabilitatea proiectelor aflate în administrare.
  • Sugerează managementului superior îmbunătățiri ale procedurilor și politicilor aplicabile proiectelor de locuire;

Competențe

Persoana va fi selectată având în vedere o serie de competențe și atitudini cheie: 

  1. Pregătire academică relevantă ca inginer construcții civile sau arhitectură.
  2. Cunoștințe de management in construcții și legislație în construcții reprezintă un avantaj. 
  3. Gândire structurată specifică în managementul proiectelor. Bune abilități de comunicare atât cu membrii echipei cât și cu părțile interesate în proiect (autorități publice, parteneri, furnizori de materiale și servicii).
  4. Capacitate de supervizare și control a implementării în teren a proiectelor. 
  5. Atenție la detalii și capacitate de analiză.
  6. Abilitatea de a lucra eficient și a respecta termenele prestabilite.
  7. Cunoștințe de lucru PC (complet Microsoft Office). Cunoștințe de lucru cu Autocad reprezintă un avantaj.
  8. Entuziasm, sociabilitate și sensibilitate culturală, capacitatea de a lucra în echipă și în medii ce presupun interacțiunea cu familii partener și voluntari.
  9. Disponibilitatea de a învăța și de a se adapta la un mediu variabil.

Altele:

  1. Dorința de a susține principiile Habitat for Humanity România.
  2. Posibilitatea de a călători pentru cel putin 40% din timpul de lucru.
  3. Permis de conducere categoria B.


Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteți un CV si scrisoare de motivație pâna la data de 15 martie 2020, la adresele:

roberto.patrascoiu@habitat.ro

liliana.slave@habitat.ro
(vă rugăm trimiteți către ambele adrese de e-mail) 

Doar candidații selectați vor fi contactați.

26

Habitat for Humanity caută 150 voluntari care să construiască 10 locuințe în 5 zile, la BIG BUILD 2019

Habitat for Humanity caută 150 voluntari care să construiască 10 locuințe în 5 zile, la BIG BUILD 2019

Habitat for Humanity România recrutează 150 de voluntari care să construiască 10 locuințe, în 5 zile, pentru 10 familii extrem de vulnerabile. Acțiunea are loc în cadrul evenimentului de construire accelerată și voluntariat BIG BUILD 2019, aflat la cea de-a 11-a ediție, care se va desfășura în perioada 7 – 11 octombrie, în comuna Vaideeni din județul Vâlcea. Persoanele care doresc să se alăture inițiativei și să devină voluntari se pot înscrie pe www.habitat.ro/bigbuild până pe 25 septembrie. 

Pașii de înscriere sunt simpli: fiecare voluntar își va crea un profil de fundraiser pentru a strânge donația minima recomandată de 500 lei. Orice sumă de bani colectată în plus va ajuta la clădirea unui viitor mai bun pentru cei mai vulnerabili dintre noi. Din aceasta, Habitat for Humanity România va acoperi o parte din costurile materialelor de construcții și echipamentul de protecție pentru fiecare voluntar. 

Așadar, voluntarii sunt așteptați în perioada evenimentului și pot opta pentru 2, 3 sau 5 zile, timp în care vor lucra alături de familiile beneficiare. Având în vedere dimensiunea socială a evenimentului, voluntarii nu au nevoie de experiență în construcții, ei fiind îndrumați permanent de o echipă de constructori profesioniști.

Pentru aceste familii, proiectul Big Build 2019 este o șansă unică, majoritatea dintre ei trăind în containere, iar restul în bordeie improvizate din cauza inundațiilor  care le-au distrus casele în urmă cu 5 ani. Un container nu poate ține loc de o casă decentă. Aici, în aceste cutii metalice sau bordeie în care iarna este frig și vara este cald, familiile greu încercate gătesc și dorm, iar copiii își fac lecțiile și se joacă. Cele 10 familii nu beneficiază în prezent de apă, căldură sau toaletă, iar „utilitățile” se rezumă la o sursă improvizată de curent electric. 

La ediția din acest an BIG BUILD, peste 240 de voluntari români și străini se vor alătura misiunii organizației și vor munci împreună cu familiile beneficiare la ridicarea celor 10 locuințe. 

 

La final, cele 10 familii se vor muta în case noi și vor începe, în sfârșit, să ducă o viață normală.

 „Misiunea Habitat for Humanity continuă. Anul acesta, mergem la Vaideeni, în Vâlcea, pentru a întinde o mană de ajutor oamenilor care au rămas fără case în urma inundațiilor din 2014 și a celor care locuiesc în condiții de extremă sărăcie. În secolul 21, în această comunitate am descoperit că există familii care locuiesc de cinci ani în containere, alături de copiii lor! De aceea, ne-am propus ca la BIG BUILD 2019 să construim 10 case în doar cinci zile, pentru 10 familii extrem de vulnerabile, care acum trăiesc în condiții dureros de grele. Cu ajutorul partenerilor noștri, dar și cu sprijinul celor peste 240 de voluntari români și internaționali, ne vom atinge obiectivul. Ca în fiecare an, suntem recunoscători tuturor partenerilor și donatorilor noștri, care împart aceleași valori cu noi și fără de care acest proiect ambițios nu ar fi posibil”

Roberto Pătrășcoiu, Director Naţional Habitat for Humanity România

,,Pentru Kaufland România implicarea în evenimentul de construire accelerată și voluntariat BIG BUILD a devenit un obiectiv strategic. Suntem partenerul de încredere, ce își oferă susținerea pe termen lung. Ne preocupă situația familiilor care nu au o locuință decentă și vrem să găsim soluții sustenabile împreună. Astfel, suntem parte în acest proiect care se concretizează într-un demers durabil și care lasă ceva bun în urmă, în folosul comunității”

Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România

Parteneri BIG BUILD 2019  

Au răspuns apelului Habitat for Humanity România și au donat cu generozitate sume de bani sau materiale de construcție: Kaufland România (partener strategic), Dedeman (partener principal), Bosch, Saint Gobain, P&G, Metlife, Ariston, Wienerberger, Epics, Veka

Pentru mai multe detalii, Roxana Ciuhulescu, Senior PR &  Communications Manager Habitat for Humanity România (0722.386.599, roxanac@habitat.ro).