Vacanță pe șantier. Elevi din Norvegia muncesc la construcția caselor Habitat for Humanity din Ploiești

6

10 elevi de la un liceu din Norvegia petrec o săptămână din vacanță muncind pe șantierul Habitat for Humanity din Ploiești. Aceștia au strâns bani tot timpul anului pentru a acoperi costurile logistice, dar și pentru a face o donație care va ajuta la ridicarea locuințelor din Ploiești.

“Munca pe șantierul Habitat for Humanity ne-a făcut să vedem lucrurile cu alți ochi. Este dificil să construiești o casă, trebuie să depui mult efort. Până să ajung aici, aveam impresia că ni se cuvin lucrurile pe care le avem, însă acest lucru nu este adevărat, nu toți oamenii au aceleași oportunități ca și noi. Apreciem foarte mult munca pe care o face Habitat for Humanity și suntem bucuroși să fim parte din această experiență”, mărturisește Celina Johansen, 18 ani, elevă la Skagerak International School din Norvegia.

Cei zece elevi sunt însoțiți de doi profesori, care i-au coordonat și încurajat să facă voluntariat.

“Este o experiență extraordinară să însoțesc acest grup de tineri entuziaști și să ajutăm împreună familiile în nevoie. Elevii au oferit o săptămână din vacanța lor de vară, precum și nenumărate ore de-a lungul anului, în care au organizat diferite evenimente de strângere de fonduri. Este un program foarte bun care îi învață să fie mai atenți la ceilalți și care îi dezvoltă ca oameni“, a declarat Graham Smith, profesor de matematică și fizică.

Prin proiectul „Construim împreună pentru comunitate”, Habitat for Humanity România va construi în sistem cvadruplex opt locuințe în Ploiești, între 2015 și 2016. Habitat for Humanity România a început în luna mai 2015 construcția primului cvadruplex, alături de voluntari internaționali și corporatiști români. De atunci, peste 170 de voluntari străini și din companiile românești au muncit la ridicarea locuințelor.

Familiile cu venituri mici din Ploiești pot aplica pentru o locuință Habitat for Humanity până pe 30.06.2015. Criteriile de selecție și detalii despre procedura de aplicare se găsesc pe website-ul asociației www.habitat.ro urmând linkul.

Habitat for Humanity activează în județul Prahova din 2009, prin construcția și renovarea caselor pentru familii  defavorizate, construcția unui centru comunitar independent energetic în Boldești-Scăieni și intervenții la sistemele de încălzire pentru reducerea riscului la incendii.

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity este o organizație non-profit prezentă în 70 de țări cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă. Habitat for Humanity România construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. În România este de 18 ani, timp în care a ajutat peste 36.000 de oameni să aibă un loc mai bun în care să trăiască. www.habitat.ro

This Campaign has ended. No more pledges can be made.