zefiR Build: Împreună pentru comunitatea din Piatra Olt

Casele a trei familii din Piatra Olt, renovate cu ajutorul voluntarilor

Trei familii din orașul Piatra Olt au un loc mai bun în care copiii lor să crească în siguranță. Casele lor au fost renovate de către 35 de voluntari, în cadrul evenimentului zefiR Build, ce a avut loc între 21 și 23 mai 2015. Îndrumați de specialiștii Habitat for Humanity România, voluntari din partea Ambasadei Elveției în România, autorităților locale și organizațiilor partenere în proiect au dat o mână de ajutor la înlocuirea acoperișurilor, tâmplăriei și la îmbunătățirea structurii de rezistență.

Familia Adam este una dintre familiile care au primit ajutor și au muncit cot la cot cu voluntarili. Părinții Radu și Irina, împreună cu cei patru copii, locuiesc într-o casă cu două camere, care avea nevoie urgentă de reparații. Nu de puține ori, copiii au fost nevoiți să meargă la școală cu hainele ude, deoarece ploua prin acoperișul spart. “Abia o ducem de pe azi pe mâine, mai lucrează soțul cu ziua. Am reușit să luăm câteva materiale, însă doar atât.”, spune Irina.

La evenimentul zefiR Build au participat Marc Bruchez, Deputy Head of Mission Ambasada Elveției în România, Florin Iordache, vicepreședinte Camera Deputaților, Tudor Udrescu, primar Piatra Olt, și reprezentanți ai organizațiilor partenere în proiectul zefiR: Habitat for Humanity România, fundatia Terre des hommes, Amare Rromentza, Agenția Împreună, Fundația PACT, Fundația Pestalozzi și SASTIPEN.

În Piatra Olt, comunitatea romă se confruntă cu probleme grave de locuire. Cele mai multe dintre case sunt construite din cărămidă arsă și se află într-o stare avansată de deteriorare. În 70% dintre cazuri, familiile trăiesc în locuințe supraaglomerate. Casele nu sunt racordate la rețeaua de apă potabilă, fapt ce le pune în pericol sănătatea.

Timp de trei zile, 35 de voluntari au renovat locuințele a trei familii din comunitate. Ei au lucrat la repararea acoperișului, înlocuirea tâmplăriei, realizarea izolației termice și  zugravirea pereților interiori și exteriori.

zefiR Build face parte din proiectul zefiR: Împreună pentru puterea de acțiune, prin care dorim să îmbunătățim, în mod integrat, accesul la educație, sănătate și locuire pentru peste 20.000 de persoane care trăiesc în mediul rural și urban mic din 12 comunități din județele Dolj, Gorj și Olt. Cu sprijinul partenerilor din proiect, oamenii din Piatra Olt au format un grup de inițiativă care să se implice pe termen lung în schimbarea comunității lor. Vor construi un foișor unde vor avea activițăți pentru copii: promovarea culturii Roma, proiecții de film și expoziții de fotografie. Tot pentru educația tinerilor, comunitatea din Piatra Olt beneficiază de un after-school și de programul Joia Veselă unde fac activități recreative.

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity România este una dintre cele mai importante organizații din România în domeniul locuirii sociale. Viziunea sa este o lume în care toți oamenii au posibilitatea să locuiască decent. Din 1996 construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile.

În fiecare an, pe șantierele Habitat for Humanity România vin în jur de 1.200 de voluntari internaționali din Statele Unite, Canada, Irlanda de Nord, Olanda, Marea Britanie, Germania, Elveția etc. și peste 40 de echipe de voluntari corporatiști. Aceștia muncesc pe șantierele Habitat for Humanity România, își acoperă toate costurile logistice (cazare, masă, transport, recreație și administrative) și, în plus, vin cu o donație consistentă pentru sprijinirea nevoii de locuire decentă în România.

Despre zefiR

Proiectul zefiR. Împreună pentru puterea de acțiune este inițiativa unui consorțiu coordonat de Terre des Hommes și format din Amare Rromentza, Agenția Împreună, Fundația PACT, Fundația Pestalozzi, Habitat for Humanity România și SASTIPEN.

zefiR se bazează pe o abordare integrată privind sănătatea și educația, ca arii prioritare de acțiune, alături de locuire – ca domeniu complementar, având la bază dezvoltarea comunitară ca abordare transversală. Astfel, beneficiarii și ceilalți membri din cele 12 comunități sunt implicați direct în toate etapele de implementare, pornind de la analiza nevoilor comunității și până la evaluarea impactului. www.zefirincomunitate.ro

Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă în valoare de 2.997.215 CHF.

This Campaign has ended. No more pledges can be made.