Loredana Racolțea (22 ani) și Andrei Liță au doi copii de 9 luni și respectiv 1 an și 9 luni. Cei patru locuiesc într-o casă bătrânească, proprietate a părinților lui Andrei. Căminul este într-un prag avansat de degradare iar la fiecare ploaie, cad bucăți din tavan. Siguranța familiei este în pericol, mai ales că frecvent pătrund șoareci în încăpere, camera nefiind izolată.
Casa în care locuiesc se limitează la o cameră iar aceasta ține loc de dormitor, baie, și iarna chiar de bucătărie. Acolo dorm, acolo se spală și tot acolo și gătesc. Cu ochii în lacrimi, Loredana spune că cel mai mult își dorește un cămin decent, izolat și călduros pentru copiii ei.
Din cauza umidității și a frigului, copiii sunt tot timpul răciti. Se descurcă foarte greu, doar din alocația copiilor însă de dragul lor, parintii reușesc să depășească toate greutățile.